Liga Campionilor la handbal masculin HCM vrea să iasă din Europa cu fruntea sus

de Cuget Liber Miercuri, 15 Februarie 2012 28246
După ce și-a luat adio mult mai devreme decât și-ar fi imaginat vreodată de la calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, HCM Constanța nu mai poate lupta decât pentru palmares în cea mai puternică competiție inter-cluburi din lume, Liga Campionilor. Mâine, de la ora 20.00, la Buzău, campionii României vor primi vizita formației HC Sankt Petersburg, acesta urmând a fi al patrulea duel direct între cele două formații în ultimele două sezoane. Din nefericire pentru elevii lui Constantin Ștefan, performanța obținută în 2010 rămâne singulară pentru handbalul românesc, cel puțin în acest sezon, însă campionii își doresc să părăsească Europa cu fruntea sus. După ce au fost criticați de presă, conducere și fani, moralul jucătorilor de la HCM este la pământ, însă acest lucru nu-i oprește pe Laurențiu Toma & Co. să se gândească la o victorie importantă împotriva echipei pregătite de Dmitriy Torgovanov, care să facă uitată umilința de săptămâna trecută, din fața polonezilor de la Wisla Plock. "Echipa nu are un moral așa de bun, chiar dacă am câștigat în week-end contra Ploieștiului. În ultimele zile, am încercat să lucrez la psihicul jucătorilor, pentru că și acest aspect face parte din munca unui tehnician. Trebuie să știi să fi un bun psiholog și să încerci în discuțiile pe care le ai cu jucătorii să îi ajuți să treacă peste astfel de înfrângeri care tulbură liniștea unei echipe. Este foarte important ca jucătorii să treacă repede peste rezultatul cu Wisla, pentru că în viața oricărei echipe mai apar și astfel de momente. Cauza principală a acelei înfrângeri este începutul slab pe care l-am avut în repriza secundă, când am ratat patru atacuri consecutive, iar adversarii noștri au profitat la maxim și au mărit diferența stabilită înaintea pauzei de la trei la șapte goluri. Jocul nu a fost unul slab, însă jucătorii mei nu au putut să se ridice la nivelul importanței acestui meci, iar atunci când nu merge nici atacul, nici apărarea, nu ai cum să câștigi. Am fost criticați pe merit de toată lumea, însă în cazul lui Alexandru Csepreghi s-a cam exagerat, pentru că nu a fost singurul care a pierdut acel joc, dar va trece peste acest moment, este un băiat puternic. Acum, ne dorim să obținem un rezultat important în jocul cu Sankt-Petersburg și sunt convins că vom face asta indiferent la ce diferență de scor, importantă este victoria în acest meci. Numai cu ajutorul unei victorii vom readuce fanii la sală. Avem nevoie de sprijinul fanilor noștri și, chiar dacă sunt supărați, îi rog să vină alături de băieți, pentru că atunci când iubești o echipă ești alături de ea și la bine, și la rău. Nu s-a pus problema să fiu demis după meciul cu Wisla, chiar dacă șefii sunt supărați după eliminarea din Liga Campionilor, însă este normal să fie supărați și le promit că vom munci mai mult pentru a îndrepta lucrurile", a declarat antrenorul Constantin Ștefan. Meciul HCM Constanța - HC Sankt-Petersburg va fi arbitrat de o brigadă din Norvegia, formată din Andre Hansen și Oistein Pettersen. Delegat EHF - lituanianul Tadas Jansonas. Cristian PAHOMIE
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei