Ministerul Comunicațiilor a introdus pe pagina web a instituției o secțiune în care va prezenta, zilnic, cheltuielile efectuate de minister și centrele subordonate acestuia, răspunzând astfel unei solicitări formulate de președintele Traian Băsescu.
- Publicitate -
"Din data de 13 februarie, toate cheltuielile efectuate în Ministerul Comunicațiilor și în centrele aflate în coordonarea acestuia vor fi postate pe site, decizia fiind luată pentru a asigura transparența asupra cheltuirii banilor publici", a anunțat instituția.
Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională - CNMSI, Centrul Național "România Digitală" București - CNRD și Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO vor actualiza, zilnic, cheltuielile realizate.