Vineri, 05 Iunie 2026

Campionatele Mondiale de natație de la Roma Il Colosseo îi așteaptă pe Răzvan Florea și Dragoș Agache

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 25 Iulie 2009 573 2 min citire
Il Colosseo îi așteaptă pe Răzvan Florea și Dragoș Agache
Răzvan Florea
După ce a intrat în istoria sportului românesc, ca fiind primul înotător medaliat (cu bronz) la Jocurile Olimpice (ediția din 2004, de la Atena), Răzvan Florea
nu va concura la Mondialele de la Roma în proba sa favorită, 200 m spate.
Vedeta delegației României care participă, în aceste zile, la Campionatul Mondial de natație de la Roma (Italia) este constănțeanul Răzvan Florea, sportiv care, spre deosebire de anii precedenți, a optat numai pentru probele de viteză, 50 m și 100 m spate.
"Anul acesta, m-am antrenat și am concurat doar în aceste probe. Am renunțat la 200 m spate, pentru că am atins deja vârful, la JO 2004. De data aceasta, sper să prind cel puțin o semifinală. Concurența va fi acerbă, sunt mulți înotători tineri, care au progresat foarte mult în ultimele luni", a declarat sportivul legitimat la CS Farul.
Alături de Florea, la competiția din Cetatea Eternă va mai fi prezent un alt farist, Dragoș Agache, înscris în probele de 50 m și 100 m bras, cei doi fiind însoțiți de antrenoarea Georgeta Handrea. Delegația "delfinilor" tricolori a plecat, vineri, spre Roma, fiind completată de Camelia Potec, de la care se așteaptă o medalie, la 400 m, 800 m sau 1.500 m liber, Ionela Cozma, Norbert Trandafir, Vlad Caciuc și Felix Maestru.
Florea va plonja mai întâi în bazin sâmbătă, 25 iulie, când au loc seriile calificatorii și semifinalele la 50 m spate, finalele fiind programate pentru a doua zi. Luni, emoțiile vor continua cu sesiunea de calificări și semifinalele la 100 m spate, în timp ce marea finală se va desfășura marți. Duminică, 2 august, Florea are șanse de a evolua și în ștafeta 4X100 m mixt a României.
În ceea ce-l privește pe Agache, el va înota duminică și, poate, luni, la 100 m bras, marți și, dacă va fi cazul, miercuri, la 50 m bras.
v v v
Altfel, Mondialele de la Roma, începute cu întrecerile de sărituri de la trambulină și de înot sincron, au continuat cu turneul de polo, unde naționala României, antrenată de Istvan Kovacs, a reușit două victorii superbe, 6-4 cu Macedonia și 6-5 cu Italia, pierzând, însă, meciul de vineri, 5-7 contra selecționatei Statelor Unite ale Americii. România va juca, duminică, barajul pentru calificarea în sferturi, în compania naționalei Australiei.
Taguri
Articolul anterior Ornitoza perușilor - boală care se transmite și la om
Articolul următor Înghițirea apei de mare, cauză frecventă a diareii la copii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei