Anca Heltne (Farul - CSM București) a fost singura atletă constănțeană care a cucerit o medalie la Campionatul European de sală de la Torino, în proba de aruncare a greutății.
- Publicitate -
Restul sportivilor care au reprezentat Constanța, Cristina Bujin, Cristina Toma, Alina Militaru și Adrian Vasile, nu au prins nici măcar finala.
La lungime, Alina Militaru (CSM Piatra Neamț - Farul) a fost a 10-a în calificări, cu 6,43 m (cea mai bună performanță a sezonului pentru ea), în condițiile în care au acces în ultimul act primele opt, iar ultima performanță care a prins finala a fost 6,51 m.
Bujin și Toma, ambele de la Farul - Dinamo, s-au clasat pe 10 (13,94 m), respectiv 12 (13,88 m) în preliminariile de la triplu salt (s-a ajuns în finală cu 14,06 m), iar Adrian Vasile, tot de la Farul - Dinamo, a ocupat poziția a 13-a în grupa B a calificărilor de la lungime, cu 7,42 m (au mers mai departe din această serie primii cinci, ultimul sărind 7,94 m).