În zilele de 6 și 7 mai, pe lacul Siutghiol din Constanța, are loc cea de-a treia ediție a Trofeului Bricul Mircea - Memorial "Amiral Ilie Ștefan", destinată copiilor și juniorilor, la clasele Optimist, Laser Radial 4.7, Cadet. De asemenea, pentru prima dată în România, o com-petiție de yachting va avea în concurs și clasa RS Tera.
- Publicitate -
"S-au făcut eforturi considerabile pentru a se reuși achizița a patru veliere de tip RS Tera. Sunt unice în România și au fost achiziționate direct din Marea Britanie, acolo unde sunt extrem de folosite. Ca formă, bărcuțele se aseamănă cu cele de la clasa Optimist, însă acestea sunt mult mai practice. Sunt mai dure, dar în același timp mai ușoare, cu o manevrabilitate și o flotabilitate total superioare acestora. Copiii au luat deja contact cu aceste ambarcațiuni și sunt foarte încântați de acestea", a declarat Domnica Micu, antrenor în cadrul CS Știința Constanța.
Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 7 mai, la ora 11, la baza nautică a CS Știința.
Competiția este organizată de Clubul Amiralilor și Clubul Sportiv Universitar Știința, sub egida Asociației Județene de Yachting Constanța.