Spectacol total sub panou la Circul Metropolitan din Bucureşti, gazda întrecerilor Cupei Mondiale de baschet FIBA 3x3 U23. Din păcate, naţionalele României nu s-au calificat în fazele superioare, dar au luptat până la ultimul strop de energie.
- Publicitate -
Naţionala feminină de baschet 3x3 a României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale FIBA U23, competiţie găzduită de Circul Metropolitan din Bucureşti, după ce s-a clasat pe locul al treilea în Grupa A.
După o victorie, 17-14 cu Chile, şi un eşec, 13-15 cu Ucraina, în primele lor meciuri, „acvilele” au înregistrat încă o victorie, 20-10 cu Egiptul, şi o înfrângere, 14-21 cu puternica formaţie a Franţei, bilanţ insuficient pentru a merge mai departe.
În componenţa Teodora Manea, Anisia Croitoru, ambele legitimate la CSM Constanţa, Anamaria Pop şi Andreea Mititelu, România a început bine meciul cu Franţa şi a condus cu 3-0, dar apoi franţuzoaicele, conduse de Camille Droguet, MVP-ul finalei FIBA 3x3 Nations League U23 de la Constanţa, au întors soarta jocului şi au obţinut o victorie confortabilă, la şapte puncte diferenţă.
În meciul cu Egiptul, deşi zarurile fuseseră aruncate, iar calificarea nu mai putea fi obţinută, naţionala României a luptat exemplar şi şi-a trecut în cont o victorie de palmares.
În clasamentul final, Franţa a ocupat primul loc, cu patru victorii, urmată de Ucraina (trei victorii), România (două victorii), Chile (o victorie) şi Egipt (nicio victorie).
Nici reprezentativa masculină a României nu a avut mai mult succes, ratând la rândul său calificarea în sferturile de finală, după ce a pierdut, sâmbătă, meciurile cu Lituania şi Japonia.
România, pentru care au jucat Christian Chiţu, Alexandru Coconea, George Blaj-Voinescu şi Nicolae Ciucă, a cedat fără drept de apel atât în faţa Lituaniei, scor 13-22, cât şi a Japoniei, scor 15-22, clasându-se pe locul al patrulea în Grupa B.
În primele sale jocuri din Grupa B, România a pierdut în faţa Egiptului, scor 14-21, şi a învins Taiwanul, scor 21-11.
Lituania a câştigat grupa cu patru victorii, urmată de Japonia (trei victorii), Egipt (două victorii), România (o victorie) şi Taiwan (nicio victorie).
XXX
Iată rezultatele înregistrate în etapa a doua a Ligii Naţionale de baschet masculin: Conferinţa A: FC Argeş Piteşti - U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 85-98; Conferinţa B: CSM Focşani - CS Dinamo Bucureşti 76-67, CSA Steaua Bucureşti - CSM Galaţi 83-88, ABC Laguna Bucureşti - SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara 76-83, CSM CSU Oradea - CSO Voluntari 84-61.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Baschet