Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Unde sunt suporterii? Incredibil! Doar 1.100 de bilete vândute de Farul în acest sezon!

de Marian NEDELEA Joi, 22 Septembrie 2011 761 1 min citire
Incredibil! Doar 1.100 de bilete vândute de Farul în acest sezon!
Președintele clubului FC Farul, Marcel Lică, a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", că, la partidele disputate de alb-albaștri pe teren propriu în acest început de sezon al Ligii a II-a, au fost tipărite 7.000 de bilete. Comparativ cu așteptările clubului, numărul spectatorilor a fost destul de mic. Astfel, dintre cele 7.000 de bilete, au fost vândute doar… 1.100!
În etapa a doua, Farul a dat piept cu Viitorul Constanța, meciul terminându-se cu remiză albă, 0-0. La acest meci, au fost vândute 800 de bilete. Apoi, în etapa a patra, alb-albaștrii au primit vizita Astrei II Giurgiu, gruparea de pe litoral câștigând cu 2-1, după un joc foarte bun. Și aici numărul biletelor vândute a fost foarte mic - 300!
Șefii grupării de pe litoral speră ca, la următoarele partide ale Farului pe teren propriu, numărul spectatorilor să fie mult mai consistent.
"Am un mare regret. Mi-aș dori să văd cât mai mulți oameni la partidele Farului, mai ales acum, când traversăm o perioadă dificilă, cu multe frământări. Din păcate, văd că nu se întâmplă așa… Sper să ne confruntăm cu această realitate tristă doar acum, la începutul campionatului, astfel încât, pe viitor, situația să se schimbe în bine, iar în tribune să vedem cât mai mulți spectatori", a spus Lică.
Taguri
Articolul anterior FC Farul: Sascău și Pătulea vor un atac mai eficient
Articolul următor Unde putem face cursuri de autoapărare

Comentează știrea

ado
21 septembrie 2011
mda...

Legati vreo 2-3 rezultate bune si incet-incet, lumea va reveni pe stadion. De asemenea, n-ar fi o idee rea sa mai dispuntam un meci 2 in nocturna! Sanatate!

unu
22 septembrie 2011
baaaaaaaaaaa

sunt meciuri in liga 1 cu preturi mai mici !!! 10 lei la tribuna e mult pt cum jucati !!!!

bilete
22 septembrie 2011
farul forever

Pentru nivelul actual biletele sunt scumpe 10 lei tribune si 5 lei peluza. Cred ca macar ceva mai ieftin 8 lei cu 4 lei, poate in aceste conditii lumea ar veni. Cine stie ?

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei