Petrolul Ploieşti a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 3-2 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.
- Publicitate -
Petrolul a avut 2-0, prin golurile marcate de brazilianul Jair (48) şi de Gheorghe Grozav (68), cu un şut de la distanţă, dar Farul a reuşit egalarea, graţie golurilor semnate de brazilianul Mateus Santos (73) şi de Nicolae Carnat (90), care a deviat inspirat şutul lui Tudor Băluţă.
Nigerianul Christian Irobiso (90+3) a marcat golul victoriei ploieştenilor.
Petrolul a obţinut prima victorie din acest sezon.
Pentru Farul este al doilea eşec consecutiv în campionat, după 1-3 cu Poli Iaşi pe teren propriu.