Organizatorii Campionatului Național de Fotbal Corporatist au anunțat, ieri, că echipele care vor participa la ediția inaugurală a turneului Regiunii Dobrogea vor avea parte, pe lângă fondul generos de premiere, de mai multe surprize plăcute.
"Pentru a stimula participanții să persevereze în a face mișcare și, de ce nu, în obținerea de perfor-manțe superioare, din totalul celor 20 echipe admise în actuala ediție de debut pe Regiunea Dobrogea, pentru 13 echipe, vom acorda bo-nusuri de participare la ediția viitoare a campionatului, a cărei finală națională se va desfășura la Constanța. Aceste bonusuri repre-zintă reducerea taxei de înscriere în ediția următoare a competiției, cu 50%, pentru cele patru echipe eliminate în faza grupelor și pentru echipa care va pierde finala mică (locul IV), și cu 30%, pentru cele 8 echipe eliminate în optimile de finală. Dacă mai adăugăm și premiile substanțiale în bani (locul I - 1.500 euro, locul II - 1.000 euro, locul III - 750 euro) și premiile speciale (golgheter, cel mai bun jucător, cel mai bun portar și cea mai fair-play echipă), rezultă că majoritatea echipelor participante va fi bonificată material, la care se adaugă oportunitatea pe care o oferim participanților, de a face mișcare, de a socializa și, nu în ultimul rând, de a concura într-o competiție de anvergură națio-nală, organizată la un nivel foarte apropiat de cel profesionist, chiar dacă este dedicată exclusiv ama-torilor, angajați ai companiilor și instituțiilor din România. Astfel, valoarea totală a premiilor, în actuala ediție a campionatului regional Dobrogea, depășește 5.000 euro", a declarat, pentru "Cuget Liber", Andrei Bereczki, președinte Regiunea Dobrogea - Federația Română de Fotbal Corporatist.
Competiția de la Constanța va avea loc în perioada septembrie - noiembrie 2015, partidele urmând a se desfășura pe terenurile sintetice ale Facultății de Educație Fizică și Sport - Universitatea "Ovidius" și Hotelului Oxford din Constanța.
Înscrierile continuă, până la ocu-parea celor 20 de locuri disponibile, termenul limită fiind 28 august. Printre firmele deja înscrise sau care și-au anunțat participarea se numără companii de top, la nivel național sau regional.