Antrenorul secund FC Farul, Ion Barbu și-a anunțat și el retragerea de la echipă, astăzi, asta după ce, ieri, a aflat cu stupoare că nu are nici un contract înregistrat. Patronul Giani Nedelcu a recunoscut, dar nu a justificat cu nimic această neregulă.
- Publicitate -
"Pentru mine este un moment trist. Am venit la Farul Constanța în iarna anului 1999, până în prezent, am trăit cele mai frumoase momente din viața mea sportivă, la acest club. Dar și cele mai neplăcute în momentul de față. Îmi pare rău de situația în care se află acest club. Pentru mine, Farul a fost și este ca a doua familie. Nu pot să cred că nu mai sunt dorit pentru că, după ce a venit domnul Artimon, de comun acord am rupt contractul de principal și am semnat alt contract, de antrenor secund, iar contractul meu nu este încă înregistrat. Eu ce pot să înțeleg? Asta este viața, voi rămâne cu sufletul mereu alături de Farul. Mulțumesc tuturor suporterilor fariști că au fost alături de mine și de acest club. Sper ca Farul Constanța să ajungă cât mai repede pe prima șcenă a fotbalului românesc", a declarat Barbu.