Antrenorul campioanei României la handbal masculin, HCM Constanța, Ion Crăciun, a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", că și-a prezentat demisia conducerii clubului. Motivul acestei demisii îl constituie nemulțumirea tehnicianului vizavi de faptul că nu a reușit să construiască o echipă puternică pentru Liga Campionilor. "Trebuia să-mi dau demisia după meciul din Polonia, nu am făcut-o și am greșit. Mi-am dat demisia acum, după meciul de pe teren propriu cu Caraș Severin, chiar dacă am câștigat această partidă la o diferență foarte clară, neîntâmpinând practic nicio problemă în a ne impune. Mi-am prezentat demisia președintelui Consiliului de Administrație, iar acum trebuie să aștept să văd ce decizie va lua CA. Consider că multe dintre problemele de la HCM Constanța le-am rezolvat de când am venit aici, însă nu este suficient. Fiindcă nu am reușit să construiesc o echipă competitivă pentru Liga Campionilor, am decis să plec. Acesta a fost obiectivul meu la HCM, nu obiectivele pe plan intern, care oricum sunt chestiuni absolut firești la acest club mare și care sunt mult mai ușor de îndeplinit", a spus Crăciun. În altă ordine de idei, antrenorul demisionar al campioanei României la handbal masculin a declarat că nu știe, deocamdată, care va fi viitoarea sa destinație, menționând că nu trebuie să-și facă nimeni grijă pentru soarta sa: "Nu-mi purtați de grijă, sunt destul de mare ca să mă descurc! Cum nu mi s-a purtat de grijă înainte, de ce mi s-ar purta de grijă acum?".
- Publicitate -