Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică (FRGR), Irina Deleanu, a declarat că 2024 a fost un an miraculos, magic pentru disciplina sa, având în vedere cele patru medalii de aur obţinute la Campionatele Europene pentru junioare de la Budapesta.
- Publicitate -
„Pentru noi a fost un an extraordinar de frumos, un an miraculos, magic, având în vedere că am obţinut cele patru medalii de aur la Campionatul European. Amalia Lică a fost magică efectiv şi a avut un concurs fără ratare şi a obţinut patru medalii de aur, dintre care una la echipe şi trei la individual, pentru ea, la cerc, măciuci şi panglică. Şi, bineînţeles, că putem spune că a fost un an împlinit, pentru că anul trecut ne-am calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, iar anul acesta Annaliese Drăgan a participat la Jocurile Olimpice şi a avut o experienţă frumoasă acolo", a afirmat preşedinta FRGR.
În privinţa problemelor întâmpinate în acest an, Deleanu a amintit din nou despre dificultăţile financiare, precizând că a primit un sprijin important din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
„Problemele sunt mereu aceleaşi, lipsa de fonduri. Ne-a fost destul de greu să ne descurcăm cu finanţele, norocul nostru a fost că o mare parte din finanţările noastre au fost oferite de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, având în vedere că am avut o gimnastă calificată la Jocurile Olimpice. Şi atunci ne-au finanţat lotul olimpic şi unele deplasări, costume şi tot ce a fost nevoie. Dar, sigur că se putea şi mai bine", a precizat Irina Deleanu.