Duminică, 07 Iunie 2026

JO 2024. Gimnastică artistică. Încă o figură acrobatică urmează să poarte numele americancei Simone Biles

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 27 Iulie 2024 843 < 1 min citire
JO 2024. Gimnastică artistică. Încă o figură acrobatică urmează să poarte numele americancei Simone Biles
Vedeta americană a gimnasticii artistice feminine, Simone Biles, al cărei nume îl poartă deja cinci figuri acrobatice, a început demersurile pentru o a şasea figură, o mişcare la paralele pe care o va dezvălui în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, a anunţat Federaţia internaţională (FIG), citată de AFP.
Dacă reuşeşte această mişcare în timpul competiţiei din capitala Franţei, atunci va fi a şasea figură acrobatică din gimnastica feminină care îi va purta numele, câte una pentru fiecare aparat. Ea are deja două figuri care îi poartă numele la sărituri, două la sol şi una la bârnă, scrie Agerpres.
Sportiva, în vârstă de 27 de ani, care a dezvăluit în 2018 că a suferit violenţe sexuale din partea fostului medic al Federaţiei americane de gimnastică Larry Nassar, la fel ca alte peste două sute de victime, a trecut prin perioade grele din care pare să fi revenit mai puternică.
La Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, Simone Biles a câştigat patru medalii de aur, apoi a suferit o depresie teribilă în timpul ultimelor Jocuri Olimpice, derulate în 2021 la Tokyo, care a ţinut-o departe de gimnastică timp de un an.
Taguri
Articolul anterior Două persoane rănite în urma exploziei unui cazan de ţuică. Cadrele medicale au intervenit de urgență
Articolul următor Anunț important de la șeful Formulei 1! Interdicție controversată pentru piloți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei