Jucătoare din Constanţa, pe podiumul turneului de tenis Open RER Sud

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 14 Octombrie 2020 210
Punct final la Open RER Sud, turneu U14 de Categoria 3 din Circuitul Tennis Europe, organizat în condiţii excelente de Tenis Club Ten din Buzău. Competiţia a fost un nou prilej pentru juniorii români de a-și demonstra valoarea, toate cele patru titluri de campioni fiind câștigate de reprezentanții noștri, pe lista medaliaţilor aflându-se şi o sportivă din Constanţa.
Astfel, finala probei de dublu feminin a adus faţă în faţă perechile Elena Ruxandra Bertea (CS Fortuna Brăila)/Alexia Shara Iancu (CSS Ploiești) şi Andreea Diana Soare (Tenis Club Bright Constanța)/Alexia Ioana Tatu (CS Ten Club Tenis Buzău). S-a impus cuplul Bertea/Iancu, în minimum de seturi, scor 6-2, 6-1, astfel că sportiva din Constanţa şi partenera sa şi-au trecut în cont medaliile de argint.
Proba individuală feminină a fost câștigată tot de Elena Ruxandra Bertea, cap de serie nr. 5, care a învins-o clar în finală, scor 6-3, 6-1, pe Yeva Galiievska, din Ucraina.
În schimb, finala de simplu masculin a fost mult mai echilibrată, campionul din acest an fiind Radu David Țurcanu, de la Tenis Club Victor Hănescu. Cap de serie nr. 5, Ţurcanu a trecut în finală, scor 7-5, 7-5, de principalul favorit, David Cristian Carteputredă, de la CS Dinamo București.
În fine, în finala de dublu masculin, s-a impus perechea Alin Butnaru (Tenis Club Victor Hănescu)/Mihnea Maftei (CSM Dunărea Galați, nr. 3), scor 6-4, 6-4, în finala cu Rareș Andrei Golescu (ACS Tennis Performance Team) și Radu David Țurcanu (nr. 1). 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei