Duminică, 07 Iunie 2026

O pauză scurtă! Handbaliştii de la HC Dobrogea Sud revin la antrenamente

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 14 Octombrie 2020 267 2 min citire
O pauză scurtă! Handbaliştii de la HC Dobrogea Sud revin la antrenamente
Foto: HC Dobrogea Sud
După o lună și jumătate cu turnee maraton, deplasări lungi, la Rostov Don și Lisabona, și un total de 14 meciuri jucate, handbaliştii de la HC Dobrogea Sud au avut parte de o scurtă, dar binemeritată pauză. De astăzi, 15 octombrie, „delfinii” revin, însă, la antrenament.
Antrenorul Djordje Cirkovic a hotărât că echipa sa are nevoie de o săptămână mai ușoară, după cel de-al doilea turneu al Ligii Naţionale. Un turneu, de altfel, epuizant, „delfinii” jucând la Sfântu Gheorghe cinci meciuri în numai şapte zile.
Până miercuri, 14 octombrie, handbaliştii de la HC Dobrogea Sud au primit liber. În această dimineață, 15 octombrie, dar şi mâine dimineaţă, 16 octombrie, vor efectua exerciţii în sala de forță, iar duminică, 18 octombrie, la ora 18.00, revin la antrenament, la Sala Sporturilor din Constanța.
Am avut aproape patru luni fără pauză, de când am început pregătirea. La ultimul turneu, am jucat cinci meciuri. Era nevoie de puțină odihnă", a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, antrenorul Djordje Cirkovic.
Derby-ul cu Dinamo, pe 11 noiembrie
Pentru a permite desfășurarea partidelor din cupele europene, Liga Naţională masculină se întrerupe până în data de 23 octombrie, când, tot la Sfântu Gheorghe, se vor disputa meciurile etapei a 10-a. Următoarea adversară a Dobrogei Sud este CSM Făgăraș.
Va urma apoi o nouă pauză de campionat, generată de acţiunile echipelor naționale. Tricolorii vor evolua în preliminariile EURO 2022, în grupa a 8-a, şi vor înfrunta reprezentativele Suediei (pe 5 noiembrie, în deplasare) şi Muntenegrului (pe 8 noiembrie, la Baia Mare).
Pe 11 noiembrie, este programată etapa a 11-a a Ligii Naţionale, capul de afiş fiind ţinut de derby-ul HC Dobrogea Sud - Dinamo Bucureşti.
XXX
Programul Ligii Naţionale de handbal feminin este bulversat. Mai multe cluburi au anunţat cazuri de jucătoare infectate cu virusul Covid-19, iar două echipe - HC Zalău şi ACS Crişul Chişineu-Criş - nici nu s-au prezentat la turneul de la Ploieşti.
Echipa Activ Ploieşti are doar opt jucătoare valide, celelalte nouă din lot având probleme medicale.
Rapid Bucureşti a anunţat că are trei cazuri pozitive în lot; cu toate acestea, feroviarele vor participa la turneu.
Astăzi, 15 octombrie, în runda inaugurală a Ligii Naţionale feminine, se dispută următoarele partide: Dacia Mioveni - Măgura Cisnădie, Activ Prahova Ploieşti - Dunărea Brăila, SCM Craiova - SCM Râmnicu Vâlcea. 
Taguri
Articolul anterior Jucătoare din Constanţa, pe podiumul turneului de tenis Open RER Sud
Articolul următor Parcul Dragoslavele din cartierul Faleză Nord, reamenajat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei