Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Jucători de tenis din Constanţa, pe podium la Selecţia Naţională U13

de Sorin MIHALACHE Joi, 28 Octombrie 2021 234 1 min citire
Jucători de tenis din Constanţa, pe podium la Selecţia Naţională U13
Selecţia Naţională de iarnă a Federaţiei Române de Tenis pentru jucători de cel mult 13 ani a reunit la start chiar pe cei mai buni din România, iar meciurile au fost de un nivel foarte ridicat.
În turneul fetelor, la finalul a cinci zile de concurs, s-a impus Giulia Safina Popa, cea care a ajuns la selecţie din postura de excepţie naţională. Legitimată la CSM Oradea, Giulia Popa s-a impus în finală, scor 6-2, 6-1, în faţa Alexiei Tatu, jucătoarea celor de la Tenis Club Bright Constanţa.
În finala pentru locul trei, câştig de cauză a avut Flavia Ogrezeanu, şi ea de la Tenis Club Bright Constanţa, scor 6-4, 7-6 (4), în întâlnirea cu Ioana Ştefania Boian, de la ACS Tennis Team Bucureşti.
În turneul băieţilor, după o finală de asemenea terminată în două seturi, s-a impus Yannick Alexandrescu, jucător legitimat la LPS Constanţa. Yannick Alexandrescu s-a impus în ultimul meci al turneului, scor 6-2, 6-1, în faţa lui Alejandro Berge Nourescu, de la CSS 6 Bucureşti.
Finala pentru locul III a fost mult mai disputată. Matei Todoran, de la Club Sportiv Transilvania 2010, a pierdut primul set al întâlnirii cu David Popa, de la AS Tenis Club Elite Pantelimon, 2-6, dar le-a câştigat pe următoarele două cu 6-1, respectiv 6-3.
Foto: Federaţia Română de tenis / frt.ro
Taguri
Articolul anterior Captură record de droguri. Aproape 60 de milioane de pastile de metamfetamină, descoperite într-un camion
Articolul următor Forțele navale ruse au salvat un portcontainer atacat de pirați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei