Jucătorii şi antrenorii de la CS Dinamo au primit emblema de onoare a MAI

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 28 Mai 2024 128
Jucătorii şi antrenorii echipei de handbal masculin CS Dinamo Bucureşti au primit, marţi, din partea ministrul Cătălin Predoiu, emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru performanţele obţinute pe plan intern şi pentru calificarea în premieră în Final Four-ul competiţiei EHF European League.
Antrenorul echipei Dinamo, Xavi Pascual, a mulţumit pentru distincţia primită şi a precizat că este mândru de felul în care jucătorii săi au luptat în acest sezon.
„E adevărat că mulţi antrenori şi jucători de la Dinamo nu suntem români, dar suntem acasă în România. Este ţara noastră şi pentru noi este foarte important că suntem aici. Sunt mândru de echipa mea şi de felul în care am luptat şi am reprezentat România. Cred că a fost un sezon foarte bun pentru noi şi aşteptăm să avem un proiect mult mai bun anul viitor”, a declarat tehnicianul spaniol.
Preşedintele CS Dinamo, Ionuţ Popa, îşi doreşte ca anul viitor echipa lui Xavi Pascual să depăşească performanţele din acest sezon.
„Pas cu pas aţi reuşit să treceţi peste toate greutăţile, accidentările şi toate problemele pe care le-aţi avut de-a lungul sezonului, încununat cu acest Final Four la Hamburg. Acolo unde am înţeles că sportul a ajuns la o altă dimensiune, sportul înseamnă şi prietenie şi coeziune, şi am fost bucuros să văd că la Hamburg a fost despre România, despre Dinamo, iar voi toţi aţi reprezentat atât ţara, cât şi clubul cu mândrie. Vă felicit cu această ocazie şi sper ca la anul să depăşim această performanţă aşa cum ne-am propus”, a spus acesta.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei