Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța are foarte multe secții care produc performanță.
- Publicitate -
Una dintre acestea este secția de judo, acolo unde antrenamentele sunt foarte intense și ambițiile sunt mari.
Sala de antrenament pentru judo din cadrul unității de învățământ este una foarte primitoare, iar puștii se bucură că se află într-un cadru în care pot face performanță.
„Avem o secție foarte bună de judo, aici la Liceul cu Program Sportiv. Ne antrenăm zilnic și vrem să facem performanță. Avem cel puțin 60 de copii care vin la antrenamente și eu sunt mulțumit că se întâmplă acest lucru. La competițiile la care am participat ne-am prezentat foarte bine și mă bucur. Ne pregătim pentru Campionatele Naționale din februarie, acolo unde vrem să câștigăm cât mai multe medalii. În luna mai a acestui an vom avea o competiție internațională care va avea loc la Sala Sporturilor din Constanța. Vă dați seama că mergem acolo să dominăm competiția. Asta ne dorim", a declarat Luca Radu.
Una dintre sportivele valoroase ale secției de judo de la LPS „Nicolae Rotaru” este Sabrina Ostescu.
Aceasta a condus în permanență antrenamentul, iar colegii săi nu i-au ieșit din cuvânt.
„De obicei eu conduc antrenamentele. Antrenamentele sunt foarte bune și utile, dar doar dacă nu îți bați joc. Adică dacă ești serios, se vor vedea rezultatele. Am mers la câteva competiții și am avut emoții mari, însă mi-au trecut apoi. Recunosc că și acum mai am emoții, dar încerc să le gestionez. Eu am făcut inițial atletism și nu m-am regăsit deloc în acel sport și atunci am ales judo", a declarat Sabrina Ostescu.
Mezinul grupei, Eric Comănescu dovedește că este foarte serios la fiecare antrenament și nu se lasă mai prejos decât colegii săi.
Acesta spune că este ajutat și că vrea să persevereze în ceea ce face.
„Eu m-am apucat de judo pentru că trebuia să fac un sport ca să pot să rămân la acest liceu. Am o lună de când am început și îmi place foarte mult. Colegii mă ajută și eu nu mă sperii de faptul că ei sunt mai mari decât mine. Eu mai practic și un alt sport de contact, deci sunt învățat. Nu am mers până acum la niciun concurs, dar abia aștept", ne-a spus Eric Comănescu.
Așadar, secția de judo de la LPS „Nicolae Rotaru” din Constanța își continuă activitatea, iar ținta este doar performanța.
Tinerii judocani se antrenează zi de zi pentru a fi mai buni și pentru a urca pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor.