În cantonamentul Farului de la Predeal a ajuns și Marius Ștefoi (21 de ani), jucător care aparține de FC Vaslui. Fost internațional de juniori, Ștefoi (1,80 m - 74 kg) poate juca fundaș dreapta sau mijlocaș la închidere, iar în cariera sa de până acum a mai evoluat la echipe precum FC Botoșani (la 18 ani) sau FC Zalău. Cu FC Vaslui, a prins, la 19 ani, și câteva finaluri de meci în Liga 1. Jucătorul s-a născut la Bistrița și este un produs al Școlii de Fotbal "Viorel Moldovan".
- Publicitate -
Ștefoi va fi văzut la lucru în perioada următoare de antrenorii Farului, Marian Pană și Ion Barbu, discutându-se pentru un împrumut al său pe un an.
Altfel, stadionul "Farul" din Constanța va fi inspectat, luni, 25 iulie, de Sorin Satmari, re-prezentantul Ligii Profesioniste de Fotbal, în vederea omologării pentru Liga 1, pentru partida Steaua - CS Mioveni, care se va juca duminică, 31 iulie, de la ora 20,15.