Liderul clasamentului Diviziei A1 la volei masculin, CVM Tomis Constanța, susține, sâmbătă, de la ora 16, în deplasare, partida din etapa a 17-a a competiției, cu VCM LPS Piatra Neamț, formația de pe locul doi în ierarhie.
- Publicitate -
Cum cele două formații sunt despărțite în clasament de un singur punct (31 - 30), întâlnirea se anunță extrem de disputată. Runda trecută, constănțenii au pierdut în campionat, 1-3 pe terenul lui Remat Zalău (prima înfrângere a stagiunii) și vor să-și ia revanșa după acest insucces.