Gimnasta română Larisa Iordache, care, în urma evoluţiei de la Campionatele Europene de la Basel, s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a fost felicitată, miercuri, 28 aprilie, de ministrul Eduard Novak, într-o întâlnire găzduită la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului.
- Publicitate -
„Salut cu mare bucurie calificarea Larisei Iordache la Jocurile Olimpice, prin rezultatul obţinut la Europenele de la Basel, şi o felicit din tot sufletul pentru el, unul cu atât mai impresionant cu cât Larisa a concurat înfruntând cu mare curaj probleme serioase de sănătate.
Este o calificare meritată pe deplin, pe care ştim cât şi-a dorit-o şi pentru care ştim cât a muncit. Îi doresc multă sănătate, pentru a se recupera cât mai repede, şi mult succes în continuare, mai ales la Tokyo, unde vom fi alături de ea şi de toţi sportivii care vor reprezenta România!”, a transmis ministrul Eduard Novak.
Larisa Iordache s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a ocupat locul patru în calificările feminine, la Europenele de la Basel. După concurs, sportiva antrenată de Lăcrămioara şi Cristian Moldovan a fost internată în spital, unde i s-a descoperit o infecţie la rinichi, şi nu a mai putut evolua în finala de la individual compus şi în finalele de la bârnă şi sol.
Echipa României a ajuns la 63 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august).