Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Laszlo Boloni este nemulţumit şi atunci când câştigă. „Am căzut în suficienţă”

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 07 Mai 2023 138 1 min citire
Laszlo Boloni este nemulţumit şi atunci când câştigă. „Am căzut în suficienţă”
Metz, echipa pregătită de Laszlo Boloni (70 de ani), rămâne la trei puncte în spatele lui Bordeaux și mai speră la promovare după victoria cu Niort (3-1).
Metz și-a prelungit seria pozitivă la 13 victorii și opt remize în Ligue 2 după succesul din deplasare cu Niort (3-1), dar rămâne pe locul 3, la trei puncte de Bordeaux, în lupta pentru ultimul loc ce duce în elita Franței. Echipa pregătită de Laszlo Boloni a trebuit să revină însă de la 0-1 sâmbătă seară și a avut o primă repriză în suferință, lucru care l-a nemulțumit profund pe antrenorul român.
„Am început bine meciul, cel puțin primele zece minute. Dar nu mai mult. Apoi, am căzut într-o anumită suficiență, o lejeritate păguboasă, un fel de lasă-mă să te las. Asta deși le-am vorbit jucătorilor înaintea disputei că ne așteaptă un meci-capcană. I-am avertizat că trebuie să ne așteptăm la un meci de genul celor cu Raon și Epinal din Cupa Franței.
Era, deci, necesar să ne concentrăm eforturile din punct de vedere mental pentru a trata partida cu teamă, în sensul bun al cuvântului, ce să permită provocarea nivelului de adrenalină necesar unei astfel de întâlniri”, și-a început Bölöni discursul de la conferința de presă.
Taguri
Articolul anterior Noi manifestații de proporții în Israel, pentru a 18-a săptămână consecutiv
Articolul următor Helmuth Duckadam nu a participat la sărbătoarea celor de la CSA Steaua. „Nu mi se pare normal”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei