Laszlo Boloni l-a urmărit cu atenție pe Ianis Hagi, cel care a revenit recent la echipa națională a României, și a tras o concluzie despre fotbalistul celor de la Alanyaspor.
- Publicitate -
Fostul selecționer, ajuns la vârsta de 72 de ani, nu s-a abținut și a spus că fiul lui Gică Hagi are anumite lipsuri și că trebuie să fie foarte atent, având în vedere că are deja vârsta de 27 de ani.
„Ianis Hagi trebuie să fie foarte atent. Din ce în ce mai atent! Trec anii! Are 27 de ani deja. El a dat de fotbalul mare, de când a plecat de la Farul. Și e păcat. Cât am văzut eu, are calități tehnice interesante, are viziune de joc. Dar mai e ceva și nu vreau să mă expun eu pentru asta, poate să vorbească și Gică Hagi despre asta, dar adevărul e că Ianis are și ceva lipsuri. Lipsurile astea trebuie să le ascundă, cumva. Trebuie să compenseze prin calitățile pe care le are. Prin efort, prin ciocniri, prin sprinturi lungi, printr-un joc mai simplu și mai eficient", a declarat Laszlo Boloni, conform sport.ro.