Leon Raso: „Sunt primul handbalist sloven la Constanţa şi asta mă ambiţionează”

de Sorin MIHALACHE Joi, 22 Iulie 2021 180
Centrul Leon Raso este primul handbalist sloven care va juca pentru Constanţa. El a intrat deja în programul de antrenament al „delfinilor”, alături de ceilalți cinci jucători transferaţi în această vară.
În vârstă de 25 de ani, Raso ştie că urmează o perioadă de pregătire dificilă, în care rolul său va fi foarte important. Alături de el, la echipă au venit alţi cinci jucători noi, dintre care trei din spaţiul ex-iugoslav: sârbul Strahinja Stankovic, croatul Marko Buvinic şi bosniacul Marin Vegar.
Handbalistul nu a stat prea mult pe gânduri atunci când a primit oferta de la HC Dobrogea Sud.
„Am vorbit cu antrenorul, mi-a spus că acest club are ambiţii mari pentru sezoanele următoare. Decizia a fost una uşoară, mai ales că ştiam câteva lucruri despre Constanţa, pe care am văzut-o în Cupa EHF. Ştiu că voi fi primul sloven la Constanţa şi asta mă ambiţionează.
Vreau să îi cunosc cât mai bine pe băieţi, să ne înțelegem cât mai bine pe teren. Este «jobul» meu să-i aduc pe toţi împreună, să jucăm ca o echipă. Obiectivul meu este să câştig fiecare meci. Vom intra pe teren motivaţi şi vom începe fiecare meci cu gândul de a câştiga”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului constănţean, Leon Raso.
Medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de tineret din 2014 şi component al echipei naţionale de seniori la EURO 2016, unde Slovenia a încheiat pe locul 11, Raso a evoluat în ultimele trei sezoane la Trimo Trebnje. Are în palmares Cupa Sloveniei, în 2019, cu MRK Krka, şi două medalii de argint în prima ligă slovenă, ambele cucerite cu Trimo Trebnje. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei