Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Liga Națiunilor: Italia a învins Belgia în „finala micâ"

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Duminică, 10 Octombrie 2021 239 < 1 min citire
Liga Națiunilor: Italia a învins Belgia în  „finala micâ"
Selecţionata Italiei a învins cu scorul de 2-1 reprezentativa Belgiei în meciul pentru stabilirea ocupantei locului al treilea în Liga Naţiunilor la fotbal, disputat duminică pe Juventus Stadium din Torino.
Campionii europeni au deschis scorul după pauză, prin Nicolo Barella, cu o execuţie spectaculoasă de la marginea careului (46), iar apoi şi-au majorat avantajul în urma unui penalty transformat de Domenico Berardi (65). Belgienii au punctat la rândul lor în finalul jocului, prin Charles de Ketelaere, care a marcat cu această ocazie primul său gol în tricoul naţionalei ţării sale (86).
Potrivit Agerpres, câştigătoarea trofeului UEFA Nations League va fi cunoscută duminică seara, la finalul partidei dintre Spania şi Franţa, campioana mondială en titre, care va avea loc pe stadionul San Siro din Milano.
În meciul de la Torino au evoluat echipele:
Italia: Donnarumma (căpitan) - Di Lorenzo, Acerbi, Bastoni, Emerson - Barella (Cristante, 70), Locatelli, Pellegrini (Jorginho, 70) - Berardi (Insigne, 90+1), Chiesa (Bernardeschi, 90+2), Raspadori (Kean, 65). Selecţioner: Roberto Mancini.
Belgia: Courtois - Alderweireld, Denayer, Vertonghen (căpitan) - Castagne, Saelemaekers (De Ketelaere, 59), Witsel, Tielemans (De Bruyne, 59) - Vanaken, Batshuayi, Ferreira-Carrasco (Trossard, 87). Selecţioner: Roberto Martinez.
Arbitru: Srdjan Jovanovic (Serbia).
Taguri
Articolul anterior Vaccinare anti-COVID în România, 10 octombrie 2021: Peste 35.000 de români vaccinați în ultimele 24 de ore
Articolul următor Valeriu Gheorghiță: CNCAV nu a avut fonduri pentru campania de comunicare și de informare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei