Implicat în sex-scandalul de la Vâlcea Lucian Râșniță, suspendat din funcția de antrenor al Centrului de Excelență

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 01 August 2009 274
Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a anunțat, vineri, că tehnicianul coordonator al Centrului Național Olimpic de Excelență, Lucian Râșniță, a fost suspendat din funcție până la finalizarea cazului, în urma scandalului sexual în care a fost implicat. "Râșniță a fost suspendat din funcție pe perioada procesului, până la o hotărâre definitivă. În locul său a fost numit Popa Seviștean. Săptămâna viitoare, va avea loc o nouă ședință, în care se vor dezbate probleme tehnice ale lotului", a spus Gațu, în urma ședinței CA a Centrului Național Olimpic de Excelență de la Râmnicu Vâlcea. Gațu a precizat, totuși, că jucătoarele care îl acuză pe Râșniță de hărțuire sexuală vor fi pedepsite aspru dacă acesta va fi declarat nevinovat: "Dacă Râșniță va fi găsit nevinovat, atunci jucătoarele vor suporta consecințele calomniei lor. Membrii Consiliului de administrație nu au abilități de judecător, nu au putut stabili cine e vinovat, astfel că am ajuns la această decizie". În schimb, Râșniță a declarat la ieșirea de la ședință că nu acceptă să fie suspendat și este decis să atace decizia în instanța civilă. "Dacă voi fi suspendat, voi acționa această decizie în justiție și forurile competente vor decide dacă e corectă suspendarea mea sau îmi pot continua munca aici. Eu nu-mi dau demisia, pentru că nu am de ce, muncesc aici de opt luni. Nu sunt vinovat decât că am avut prea multă omenie cu subalternii mei. Domnul Gațu chiar asta mi-a reproșat, că nu am dat sancțiuni imediat. Se urmărește să nu se formeze noua grupă de junioare, ’94-’95", a explicat tehnicianul constănțean. Lucian Râșniță, fost selecționer al naționalelor României de handbal feminin și masculin, care în prezent ocupă funcția de tehnician coordonator al Centrului Național Olimpic de Excelență de la Râmnicu Vâlcea, este acuzat de mai multe sportive de hărțuire sexuală. Conform cotidianului ProSport, trei dintre handbalistele de la Vâlcea au depus plângeri împotriva tehnicianului, însă acesta susține că este nevinovat, iar cineva încearcă să îl discrediteze.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei