Recent, la Bursa (Turcia), au avut loc Campionatele Balcanice la lupte libere și greco-romane, individual și pe echipe, pentru categoria cadeți. Din delegația României au făcut parte și cinci sportivi constănțeni care și-au adjudecat medaliile balcanice.
- Publicitate -
Astfel, Andreea Ana (CS Mangalia) a cucerit titlul de campioană balcanică, la categoria de 46 kg, Florin Gheorghe (69 kg, LPS) s-a clasat pe locul trei la greco. Tot la greco romane, Răzvan Arnăut (54 kg, CS Farul) a câștigat bronzul, în timp ce Florin Tița (50 kg, CS Farul) s-a clasat pe locul cinci. Sebastian Raicea (100 kg, LPS) a obținut tot locul trei. România s-a clasat pe locul doi în clasamentul pe echipe la greco romane și la lupte feminine și pe locul trei la lupte libere.