Joi, 04 Iunie 2026

HCM Constanța a eliminat ABC de Braga din Cupa Cupelor la handbal masculin Mai vicleni decât Ulise

de Sorin MIHALACHE Luni, 24 Noiembrie 2008 321 2 min citire
HCM Constanța a reușit o victorie senzațională, scor 28-24 cu ABC de Braga, sâmbătă seară, în deplasare, și s-a calificat, astfel, în optimile de finală ale Cupei Cupelor la handbal masculin.
Tactica aleasă de antrenorii Zoran Kurteș și Eden Hairi pentru meciul de la Braga, din manșa secundă a turului trei al Cupei Cupelor, s-a dovedit a fi perfectă, în condițiile în care HCM avea de conservat avantajul de trei goluri luat în partida de la Constanța, 21-18. Vicleană, vicecampioana României și-a obosit și hărțuit permanent adversarul, nelăsându-i pe portughezi să se distanțeze, iar pe final, a împins pumnalul în inimă.
Discret ajutată de brigada daneză de arbitri, ABC de Braga a condus în prima repriză cu 7-5, dar nicio echipă n-a trecut de "bariera" celor zece goluri în primele 30 de minute, 9-8 pentru gazde fiind scorul pauzei. În repriza a doua, lusitanii s-au desprins la 15-12, însă Constanța a strâns rândurile și a revenit la timonă, 17-16. ABC mai are o tresărire de orgoliu, 20-19, însă finalul aparține HCM-ului. Ajutați de o apărare ermetică, portarii Stănescu și Popescu au făcut zid în calea trasoarelor portugheze, spre exasperarea unui public incendiar. Contraatacurile vicecampioanei României sunt devastatoare, Braga se prăbușește, iar tabela îngheață la 28-24 în favoarea HCM-ului, care se califică în optimi de finală și așteaptă optimistă tragerea la sorți de mâine, de la Viena.
Pentru HCM, au marcat Toma (6), Sabou (5), Csepreghi, Nicolae (câte 4), Băiceanu (3), Sadoveac, Buricea (câte 2), Adzic și Pavlovic (câte 1).
"A fost un meci greu. După maniera de arbitraj din prima repriză, mi-a fost un pic teamă, dar echipa nu putea să aibă două meciuri rele la rând. Băieții au fost minunați, dedicăm victoria jucătorului nostru George Buricea, proaspăt tătic. Ne dorim mult să ajungem în semifinale și să întâlnim acolo Steaua, să arătăm cine e mai bun în România", a declarat directorul executiv al HCM-ului, Nurhan Ali.
Taguri
Articolul anterior Naționala de handbal feminin a României a câștigat Trofeul Carpați
Articolul următor UCM Reșița și Știința Bacău, în optimile Challenge Cup

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei