Campioana României, HCM Con-stanța va avea o sarcină dificilă, sâmbătă, în meciul din deplasare contra campioa-nei Ungariei, MKB Veszprem (18.15 în direct pe Digi Sport 1), contând pentru Grupa B a Ligii Campionilor la handbal masculin. Formația pregătită de spaniolul Antonio Carlos este cotată cu a treia șansă la titlul din acest an, fiind și liderul grupei în prezent. Așadar, este de înțeles că le va fi extrem de greu, sau chiar imposibil constănțenilor să treacă de acest meci neînvinși.
- Publicitate -
Partida va fi arbitrată de cehii Jiri Opava și Pavel Valek, comisar fiind delegat portughezul Antonio Goulao.
Celelalte meciuri ale grupei: sâmbătă: IK Savehof - THW Kiel (16.00); duminică: BM Atletico Madrid - Celje Pivovarna (18.00).
Iată clasamentul Grupei B: 1. MKB Veszprem 14p, 2. THW Kiel 10p, 3. Atletico Madrid 6p, 4. Celje 4p (168-189), 5. IK Savehof 4p (198-229), 6. HCM Constanța 4p (169-200).
De altfel, înainte dar și după meciul dintre MKB și HCM Constanța, va fi come-morat sportivul Marian Cozma, care a fost înjunghiat mortal, în 8 februarie 2009, într-o discotecă din Veszprem.