AHC Potaissa Turda a reușit o victorie senzațională, duminică, pe teren propriu, împotriva celor de la Valur Reykjavic, scor 32-23 (16-9), și s-a calificat în finala Cupei Challenge, după ce în tur pierduse în Islanda cu 22-30. În ultimul act, ardelenii vor întâlni portughezii de la Sporting Lisabona. Primul meci este programat în Portugalia (20/21 mai), iar returul în România (27/28 mai).
- Publicitate -
Acest lucru dă peste cap întregul program competițional intern. În ziua manșei tur a finalei era programat Final Four-ul Cupei României de la Ploiești, acolo unde AHC Potaissa Turda urma să se dueleze cu HC Dobrogea Sud Constanța. Astfel, competiția va fi devansată cu o săptămână, în weekend-ul 12-13 mai, atunci când HC Dobrogea Sud Constanța trebuia să întâlnească pe Dinamo București, în Capitală, în meciul decisiv din semifinalele Ligii Naționale. La această oră nu se cunoaște încă ziua când va avea loc ultimul duel dintre cele două formații.