Comisiile Federale au hotărât, ieri, ca partida FC Farul - CF Brăila, contând pentru etapa a 22-a a Ligii a II-a la fotbal, seria întâi, să fie reprogramată. Cel mai probabil, data de disputare va fi miercuri, 25 mai. Inițial, partida ar fi trebuit să se joace sâmbătă, 16 aprilie, dar, din princina unor datorii financiare ale Farului, a fost amânată pentru ieri, la ora 18. Însă nici această a doua dată nu a fost respectată, din pricina contestației depuse de CF Brăila, club care a aflat apoi că nu avea dreptul să conteste reprogramarea, întrucât nu era parta implicată în dosar.
- Publicitate -