Trei arbitre au fost delegate la partida FC Snagov - Farul, care se va juca duminică, 13 septembrie, de la ora 11 (în direct la sport.ro), în etapa a cincea a Ligii a II-a, seria întâi. La centru va oficia Teodora Albon (Cluj), iar la cele două tușe - Irina Mârț (București) și Petruța Iugulescu (Târgoviște). Rezervă este Florin Ionescu (Ploiești), iar observatori - Silviu Crângașu (Ploiești) și Alexandru Nicolae (București). Altfel, ieri, liniile telefonice de la Farul au fost restricționate pentru apelurile din club către exterior (pentru neplată), dar oficialii grupării au dat asigurări că vor rezolva rapid problema.
- Publicitate -