Delegația României a reușit să cucerească prima medalie la Campionatul European de taekwondo pentru cadeți, ce are loc în cadrul Complexului Sportiv Național "Sala Polivalentă" din București, în perioada 8-11 septembrie.
- Publicitate -
Ștefania Monica Popa, sportiva legitimată la Clubul Comunal Mihail Kogălniceanu, a cucerit medalia de bronz la -29 kg, după o evoluție foarte bună. Aceasta a trecut în preliminarii de Lora Katsarova (Bulgaria), în sferturile de finală a surclasat-o pe Andela Turk, din Croația, cu 9-0, iar în semifinală a fost învinsă de reprezentanta Turciei, Usta Nureda, cea care avea să cucerească medalia de aur.
Este de remarcat faptul că, în majoritatea competițiilor la care a participant, tânăra din Mihai Kogălniceanu a reușit să ocupe un loc pe podium, confirmând astfel potențialul imens pe care îl deține.
v v v
În aceste zile, se celebrează 40 de ani de existență a Uniunii Europene de Taekwondo, iar țara noastră a primit onoarea de a găzdui întrecerile continentale.