Echipajele româneşti care au evoluat, duminică, în primele trei Finale A la Cupa Mondială III de canotaj de la Lucerna (Elveţia), au obţinut medalii de argint.
- Publicitate -
La dublu rame feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au terminat cursa pe locul al doilea, cu timpul de 07 min 05 sec 80/100, fiind devansate de Australia (07:00.84).
În proba similară masculină, Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan au luat argintul cu timpul de 06 min 25 sec 22/100, fiind devansaţi de Marea Britanie (06:24.88).
O altă medalie de argint a venit în proba de dublu vâsle feminin categorie uşoară, în care Mariana-Laura Dumitru şi Ionela Cozmiuc au fost înregistrate cu timpul de 06 min 58 sec 98/100, încheind după Marea Britanie (06:54.57).
Tot duminică, echipajul de patru rame masculin, compus din Andrei Petrişor Axintoi, Claudiu Neamţu, Andrei Mândrilă şi Iliuţă-Leontin Nuţescu, a câştigat Finala B cu timpul de 05 min 54 sec 58/100, încheind pe locul 7 în clasamentul general al probei.
România va mai fi reprezentată duminică în alte şase finale pentru medalii, patru rame feminin, patru vâsle masculin, dublu vâsle feminin şi masculin, 8+1 feminin şi masculin. România a calificat în Finalele A nouă din cele unsprezece echipaje deplasate la Lucerna.