Consilierul tehnic al Farului, Cristi Cămui, a declarat, pentru "Cuget Liber", că echipa constănțeană merita la Timișoara un punct, pe care nu l-a obținut din cauza "altor influențe".
- Publicitate -
"Am încercat să obținem un rezultat pozitiv și am fost aproape. Probabil însă că suntem prea mici pentru a nu fi dezavantajați. Și cu CFR, și cu Gloria Bistrița și, acum, cu Timișoara, am jucat, dar nu am fost lăsați să obținem un punct sau să câștigăm. Am arătat însă că, împotriva unei echipe mari, putem juca de la egal la egal, cum a fost și în Ghencea. Marți (n.n. - mâine), întâlnim o altă formație tare, Unirea Urziceni. Încercăm să ne mobilizăm și sperăm să iasă bine", a arătat Cămui.
Tehnicianul farist a remarcat însă și erorile din jocul Farului. "În continuare, primim goluri pe greșeli personale. E problemă de psihic, pentru că nu am mai câștigat de zece meciuri. Alternăm momentele de joc bun cu erori mari, care duc la înfrângeri dureroase", ne-a mai spus Cămui.