Cupa "Zana" la șah, ediția întâi Mult doritul "duel al generațiilor", evitat de computer!

de Sorin MIHALACHE Marţi, 15 Septembrie 2015 867
Prima ediție a tur-neului de șah dotat cu Trofeul "Zana", care a avut loc, duminică, la Complexul Dorna din Mamaia, a strâns la start 34 de jucători legitimați.
La 70 de ani, Nicolae Viișoreanu a fost cel mai vârstnic participant, iar la polul opus, Luca Toader, cel mai tânăr șahist - 7 ani. Puținii spectatori pre-zenți la sală și-ar fi dorit o confruntare între cei doi, dar computerul n-a oferit acest duel al generațiilor. Așadar, cei doi nu s-au întâlnit la masa de joc.
La capătul celor șapte runde în obișnuitul sistem elvețian, clasamentul a arătat astfel: 1. George Mălureanu (Șah Club Galați), 2. Cicirone Spulber (CSU Arad), 3. Vlad Rădulescu (Palatul Copiilor Constanța), 4. Raul Luncașu (CS Buzău).
"Lupta pentru podium a fost una foarte strânsă. Fiecare dintre ocupanții primelor patru poziții a acumulat câte 5,5 p, astfel încât departajarea s-a făcut după criteriul Bucholtz. Țin să subliniez faptul că premiile au fost oferite de reprezentantul firmei Elcomex, unul dintre puținii susținători ai acestui sport marginalizat de autorități", a declarat, pentru "Cuget Liber", președin-tele CS Sissa Constanța, Antonio Rușa.
Ultima rundă a oferit rezultatele: R. Luncșsu - C. Spulber 1/2, G. Mălureanu - F. Apetrei 1-0.
La feminin, s-au remarcat Andreea Panainte, de la Palatul Copiilor Con-stanța, Nicoleta Paris și Roxana Martinescu, ambele de la CS Sissa.
Taguri

Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Sah...
14 septembrie 2015
...Mat!

Ce cauta hodorogul ala de Spulber intre copii? Chiar nu mai are bun simt in el deloc, sa nu aiba loc tinerii sa progreseze de specimene de acest gen... mars la veterani !

Gambit
14 septembrie 2015
Bulgaria

Pe bulgari nu i-am invitat pentru ca ne ia premiile!

Gambit
14 septembrie 2015
pt. castigator

Felicitari, Georgica!

Alehin
14 septembrie 2015
Dorna

Concursul a fost foarte bine organizat, de asemenea si arbitrajul impecabil.

Papagal
14 septembrie 2015
pat

Sissi! Sissi! Sissi!

Adi
15 septembrie 2015
sah

Nu sponsorizati! Cap de sobolan este un ESCROC!!!

7. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Scroafa
15 septembrie 2015
Cap de porc

Cap de porc de ce n-a fost la turneu? Ii este frica?

Pionul otravit
15 septembrie 2015
Kutnik

Fosila aia inca mai joaca sah?

Stelica
15 septembrie 2015
Sah

Tony vrei sa fi fetita mea?

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei