Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mutare surpriză în Liga I. Adrian Cristea a semnat pe doi ani cu Steaua

de Cuget Liber Marţi, 30 Iulie 2013 87 < 1 min citire
Mutare surpriză în Liga I. Adrian Cristea a semnat pe doi ani cu Steaua
Mijlocașul Adrian Cristea a semnat, astăzi, un contract pe doi ani cu campioana României, Steaua București.Impresarul Ana Maria Prodan a anunțat, ieri, că Adrian Cristea va juca în următorii doi ani la Steaua, chiar Gigi Becali fiind cel care, din închisoare, a tratat transferul fotbalistului, aflat ultima oară sub contract cu Petrolul Ploiești.
"Cristea a semnat azi un contract pe doi ani. În următoarea săptămână, Gigi Becali nu va mai vorbi cu familia lui, pentru că și-a consumat toate minutele discutând la telefon transferul lui Cristea. Gigi Becali l-a dorit foarte mult pe Cristea la Steaua", a spus Ana Maria Prodan, la Digi Sport.
Atacantul Adrian Cristea, în vârstă de 29 de ani, și-a reziliat, la 16 iulie, contractul cu Petrolul Ploiești. El a mai jucat în cariera sa la Poli Iași, Universitatea Cluj și la rivala Stelei, Dinamo. În returul campionatului trecut, Cristea a fost împrumutat la Standard Liege, dar clubul belgian nu a dorit să-l păstreze după încheierea sezonului.
Taguri
Articolul anterior Pițurcă a trimis convocările. Cu cine va juca în meciul împotriva Slovaciei
Articolul următor Băuturile dietetice, mai periculoase decât cele cu zahăr

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei