Mutu, noul manager general al lui Dinamo

de Cuget Liber Miercuri, 12 Octombrie 2016 159
Adrian Mutu este, începând de astăzi, noul manager general al lui Dinamo. Informația a fost confirmată de acționarul majoritar al clubului, Ionuț Negoiță. Inițial se speculase faptul că fostul atacant va ocupa funcția de președinte, însă cele două părți au decis, în cele din urmă, altceva, scrie digisport.ro.

"Mă bucur că Adrian Mutu este, de astăzi, alături de noi și sunt convins că experiența sa în fotbalul internațional ne va duce către un nou standard de performanță atât pe plan intern, cât și european", a declarat Ionuț Negoiță imediat după semnarea contractului cu Adrian Mutu, pentru fcdinamo.ro.
"E o onoare pentru mine că Dinamo mi-a oferit șansa să debutez într-o funcție atât de importantă și îi mulțumesc domnului Negoiță pentru această provocare imensă în cariera mea! Sper să răsplătesc această încredere cu rezultatele pe care le așteaptă toți suporterii dinamoviști", a spus și noul manager general al clubului din Ștefan cel Mare.
Adrian Mutu va fi prezentat oficial la Dinamo sâmbătă. Nu va fi un eveniment special, el urmând a ține un discurs în fața presei în timpul conferinței premergătoare confruntării cu CS U Craiova, din Liga 1.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei