Nicolae Grigorescu, vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, care are și prerogative de președinte al forului, și-a depus, ieri, demisia din funcția pe care o deține, aceasta urmând să fie discutată în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, programată pentru astăzi.
- Publicitate -
Grigorescu a preluat prerogativele de președinte al CCA până la finalul acestui sezon, acest lucru fiind stabilit la data de 16 aprilie, în ședința CEx al FRF.
***
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, ieri, că arbitrii Sorin Corpodean și Marcel Savaniu nu mai au șanse să conducă vreodată meciuri și va încerca să ia mai multe măsuri pentru a reface imaginea fotbalului românesc după acest scandal.
"E imposibil ca aceștia să mai facă parte din structurile fotbalului, însă îmi pare rău pentru situația în care se află. Sunt trist, dar trebuie să luăm măsuri pentru a readuce fotbalul pe linia de plutire", a spus Sandu.