Noul antrenor al FC Farul este Marian Pană. Tehnicianul de 42 de ani s-a înțeles cu echipa constănțeană pentru un contract pe un sezon, în care va avea ca obiectiv promovarea în Liga 1.
- Publicitate -
Fost fundaș stânga la Flacăra Moreni, Victoria București, FC Argeș sau Dinamo, cu 209 meciuri și 21 de goluri în prima divizie și două selecții la echipa națională, Marian Pană a antrenat ultima dată Unirea Urziceni, anterior mai pregătindu-le pe U Cluj, Dacia Mioveni, Gloria Bistrița, Știința Bacău, Cetate Suceava, CS Otopeni și Petrolul Târgoviște. Cu CS Otopeni și Cetate a promovat în Liga a II-a, în 2004, respectiv 2008.
Pană va semna contractul și își va intra în pâine, astăzi este prevăzută reunirea echipei, la ora 13. Din staff-ul noului principal vor face parte Ion Barbu (unul dintre secunzi) și Valentin Covaciu (antrenor cu portarii), care a mai îndeplinit acest rol la Farul.
În privința lotului, Farul poartă discuții cu mai mulți jucători experimentați, doi dintre ei fiind mijlocașul Dinu Todoran și portarul Cornel Cernea. În același timp, pe lângă fotbaliștii care vor fi opriți din vechiul lot, "marinarii" vor să aducă la prima echipă și tineri promițători din pepinieră. În acest sens, vineri și ieri, pe terenul secund al Complexului Sportiv din str. Primăverii, s-au desfășurat două trialuri.
Față de meciul de vineri, ieri nu au mai jucat juniorii antrenați de Cristi Șchiopu contra unei alte echipe (fotbaliști liberi de contract și foști fariști), ci formațiile, alcătuite doar din câte nouă jucători, au fost amestecate.
Cele două distribuții: "Albaștrii": C. Vasile - Ad. Barbu, Purcărea (Metalul), Sescioreanu - Conțu, Lazăr (Gloria Bistrița) - Chehaia, Pelican, R. Ilie; "Galbenii": Velicică - C. Ciobanu, Achim, Dragomir - Bușe, Roșoagă - Giti, Paraschiv (Metalul; înlocuit după pauză cu Armeanu), Boritz.
S-au jucat două reprize a câte 35 de minute, "galbenii" impunându-se cu 4-2 (Paraschiv 3, Roșoagă / Chehaia, Conțu).