Vineri, 05 Iunie 2026

O nouă ediție a Crosului Gerilă, în week-end, la Mamaia

de Mihai CHELEȘ Miercuri, 13 Decembrie 2017 189 2 min citire
O nouă ediție a Crosului Gerilă, în week-end, la Mamaia
Sâmbătă, 16 decembrie, în stațiunea Mamaia (zona hotelului Rex), are loc ediția a treia a Crosului Gerilă, eveniment ce sărbătorește mișcarea, sănătatea și buna dispoziție. 
Sunt bineveniți doritorii de toate vârstele: 6-7 ani (500 m), 8-9 (500 m), 10-11 (1 km), categoria "Mămicilor" (1 km), 12-13 ani (3 km), 14-15 ani (3 km), 16-18 ani (3 km), +18 ani (3 km), +50 ani (3 km); "Șase picioare" - blănosul cu părintele adoptiv (1 km); "Sania Moșului" vor fi numai 20 de locuri - "Va trebui să faceți echipă mixtă, în care bărbatul va împinge cât poate de repede un cărucior de mall, în care se află partenera. Se vor purta căștile de bicicletă în timpul acestei curse. Să nu consumați vin fiert înainte de cursă… după, este permis", anunță organizatorii. 
La "The best 10 k runner", se vor întrece numai persoanele de peste 18 ani. Este ocazia de a te întrece cu cei mai experimentați alergători de fond ai Constanței. Această cursă va desemna cei mai buni trei fondiști, atât la masculin, cât și la feminin. Nu vor exista categorii de vârstă. 
Înscrierile au loc în intervalul orar 10-11.30, în fața Hotelului Rex, iar primul start se va da la ora 12, la categoria "Șase picioare" (1 km). La ora 12.10, se vor întrece la categoriile 6-7 ani și 8-9 ani (500 metri). De la ora 12.15, se va da startul la categoriile 10-11 ani și "Mămici" (1 km). La ora 12.30, va avea loc premierea categoriilor menționate. Categoria "Sania Moșului" (500 m) începe la ora 12.45, iar de la ora 12.50, categoriile 12-13 ani, 14-15 ani, 16-18 ani, +18 ani, +50 ani. De la ora 13, se dă ultimul start, în cadrul categoriei regine The Best 10 K runner (3 ture x 3,33 km). Apoi, de la ora 14 (dacă au terminat toți concurenții), are loc premierea ultimelor categorii. 
Taguri
Articolul anterior Constănțenii, pe podiumurile competițiilor naționale de lupte
Articolul următor Transportatorii suspendă protestele anunțate pentru miercuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei