FC Farul Constanţa a avut parte de o nouă seară neagră în Superliga României la fotbal. Echipa patronată de Gheorghe Hagi s-a deplasat în Gruia pe terenul celor de la CFR Cluj.
- Publicitate -
Fără șase jucători importanți, Farul a pierdut, scor 1-3, meciul din deplasare cu ardelenii. A fost un meci decis de fostul campion cu Farul, Louis Munteanu, autorul celor trei goluri ale gazdelor. Constănţenii au replicat în minutul 71, prin Carlo Casap, care a transformat o lovitură liberă de la 20 de metri. De precizat este că Farul a mai avut și o bară la șutul excelent al lui Nicolas Popescu de la 25 de metri din minutul 56. Aceasta a fost prima înfrângere a Farului după o serie de cinci remize consecutive.
Pentru echipa de la malul mării au evoluat: Buzbuchi - Cercel, Larie, Țîru, Ganea (72 Reginaldo) - N.Popescu, Dican (77 Doicaru), Vînă (62 Casap) - Grigoryan (77 Băsceanu), Iancu (62 Ciobanu), Rivaldinho. Rezerve: Ducan - Sîrbu, Buta, Banu, Radaslavescu.
Garnitura clujenilor a arătat în felul următor: Hindrich - Abeid, Graovac (63 Boben), M.Ilie, Simao - Tachtsidis (79 Deac), Dokovic, A.Păun - Postolachi (63 Nmololo), L.Munteanu (86 Juric), Korenica (79 Kamara). Rezerve: Gal - Camora, F.Iacob, Țîrlea, Keita, R.Filip, Sfait.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă care l-a avut la centru pe bucureşteanul Andrei Chivulete, ajutat la cele două tuşe de Vasile Marinescu, tot din capitală şi de Adrian Vornicu din Iaşi.
„A câștigat net CFR, ne-a dominat din primul până în ultimul minut. Am arătat că nu merităm în play-off. Căutăm altă strategie, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ, e un an greu. Nu am avut puterea de a juca de la egal la egal cu CFR, cum a făcut-o în toți anii. În seara asta nu am avut putere, eu asta am văzut.
Din când în când au fost câteva momente. A fost prea mare diferența. Nu am nimic în plan, trebuie să fim cu picioarele pe pământ, să muncim. Am arătat că nu suntem de play-off. Vedem, avem ședință în club, analizăm și vedem ce decizie trebuie să luăm”, a declarat Gică Hagi, la DigiSport.
Chiar dacă au pierdut meciul cu CFR Cluj și ocupă în acest moment doar poziția a 12-a a clasamentului, cu 25 de puncte acumulate, jucătorii lui Gică Hagi încă speră că pot obține un loc de play-off.
„Mă bucur că am marcat, îmi doream să marchez în Liga 1, ultimul gol al meu a fost în Cupă. Am dat o lovitură liberă frumoasă, mă antrenez foarte mult pentru asta. Din păcate, rezultatul negativ a umbrit reușita mea. Nu mă pot bucura 100%. În prima repriză nu ne-a ieșit jocul. În a doua repriză am mai încercat, nu a fost suficient. Eu sunt obișnuit și îmi doresc să văd astfel de atacuri la poarta adversă, dar a fost un mic asediu la poarta noastră. Din păcate, am luat trei goluri.
Cred că Mister este în măsură să spună ce ne lipsește, cu siguranță ne va spune. Ne doare pe toți, suferim cu toții. Încercăm să reparăm, să ne iasă jocul. Din păcate, nu ne-a ieșit în seara asta. Trebuie să ținem capul sus și să încercăm și la meciul următor. Este un sezon dificil, cât timp, matematic, mai avem șanse, ne luptăm pentru play-off. Dacă vom fi în play-out, trebuie să ne revenim, va fi o luptă grea. Sperăm în continuare la play-off”, a declarat Carlo Casap, conform sursei menționate anterior.