Jucătorii de oină de la Frontiera Tomis Constanța i-au încântat pe americanii de la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.
- Publicitate -
Alături de Straja București, constănțenii au prezentat personalului american un meci demonstrativ, după care cele două echipe române, cele mai bune din țară, au jucat câte o partidă cu americanii. Inițiativa s-a bucurat de un succes deosebit.
Acțiunea de la Mihail Kogălniceanu s-a înscris într-un program național de revigorare a sportului național al României, demarat de Poliția de Frontieră, în parteneriat cu CS Cleopatra, DSJ Constanța și Federația Română de Oină.
Pe lângă show-ul de la Kogălniceanu, la Constanța s-au mai desfășurat, în cadrul programului, prima ediție a Campionatului Poliției de Frontieră și a Cupei Cleopatra la oină pe plajă.
La prima competiție, care a avut loc pe terenul de la sediul Inspec-toratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, au participat echipe din Tulcea, Brăila, Constanța și Maramureș, iar la Cupă, s-au întrecut, pe plaja Modern, Frontiera Tomis, Straja, Cleopatra, Tisa Maramureș (câștigătoarea competiției), Danubius Tulcea și Aegyssus Tulcea. Înaintea competiției, Frontiera a întrecut Straja cu 15-5, într-un meci amical.