Olimpism / FOTE Vuokatti 2022. Săritorii cu schiurile au "zburat" pe trambulina din Lahti. Un singur român în Top 30

de Sorin MIHALACHE Joi, 24 Martie 2022 164
Ziua a treia a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) de la Vuokatti 2022 a fost una plină de emoții pentru tricolori, care au încheiat competiţia la sărituri cu schiurile și patinaj artistic, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Săritorii cu schiurile au „zburat” la Lahti pentru o calificare în manșa finală pe trambulina HS 100.
Din cei patru sportivi români care au luat startul, doar unul singur a intrat în primii 30. Alexandru Folea a avut în prima manșă o săritură de 80 m și a reușit să se califice în manșa secundă. A doua evoluție a măsurat 76 m și cu totalul punctelor de 169.5, a încheiat competiția pe locul 29. Ceilalți români s-au clasate astfel: Radu Ardelean - locul 33, Mircea Spirescu - locul 37, Robert Săndulescu - locul 38.
La Vuokatti, s-au desășurat și întrecerile de patinaj artistic. Românca Luiza Ilie a concurat în programul scurt și a încheiat competiția pe poziția a 27-a. Punctajul său a fost mult mai bun la partea artistică, la cele cinci componente. Totalul româncei: 31,27 puncte (tehnic-13,47 p, artistic - 18,80 p).
Foto: Facebook / Comitetul Olimpic şi Sportiv Român 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei