Comitetul Olimpic și Sportiv Român a decis ca, în semn de respect pentru contribuția incomensurabilă adusă de Ana Pascu mișcării olimpice, să coboare în bernă drapelul COSR de la Casa Olimpică.
- Publicitate -
„Pentru trei zile, drapelul va rămâne în bernă pentru a evoca amintirea uneia dintre figurile marcante ale sportului olimpic din România, Ana Pascu, dar și pentru a-i onora viața, realizările, performanțele și moștenirea pe care a lăsat-o sportului și Spiritului Olimpic al României", au transmis reprezentanţii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Decizia a fost luată de Comitetul Executiv al COSR.
Trupul neînsuflețit va fi depus la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) începând de joi, 7 aprilie, de la ora 15.30, până sâmbătă. Slujba stâlpilor va fi oficiată vineri, 8 aprilie, la ora 18.30.
Ceremonia de înmormântare se va ține sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 13.00, la Biserica „Sf. Nicolae” din Otopenii de Jos, strada Sofia.
Fostă mare campioană şi preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă, Ana Pascu a încetat din viaţă miercuri seară, la vârsta de 77 de ani.
Foto: Facebook / Comitetul Olimpic şi Sportiv Român