Joi, 04 Iunie 2026

Openul Egiptului, o afacere constănțeană

de Marian BOCAI Marţi, 14 Aprilie 2009 423 1 min citire
În finala probei de simplu a întrecerii de tenis de masă de la Cairo s-au întâlnit două sportive de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS - Farul.
Jucătoarele Cristina Hârâci și Ana-Maria Sebe au cucerit trei medalii în Egipt, unde s-a desfășurat o nouă întrecere Open inclusă în circuitul mondial al juniorilor.
Hârâci a luat aur la simplu, unde a învins-o în finală chiar pe Sebe. La dublu, cele două au făcut pereche și s-au oprit în semifinale, obținând astfel medalia de bronz.
Cristina și-a adjudecat ultimul act la individual categoric, cu 4-0 (13-11, 11-8, 11-5, 11-4). Un meci mult mai greu a avut în semifinală, unde s-a impus la limită, cu 4-3 (7-11, 11-9, 8-11, 11-9, 11-9, 9-11, 11-4), în fața unei alte românce, Camelia Poș-toacă. În sferturi, Hârâci a învins-o pe Andrada Vincze, scor 4-0 (11-8, 11-7 , 11-8, 11-7), iar în optimi a trecut de Kathrin Muhlbach (Germania), cu 4-1 (11-8, 7-11, 11-3, 11-6, 12-10).
Drumul Anei-Maria până în finală a fost: optimi: 4-0 (11-5, 15-13, 11-2, 11-8) cu Nadine Sillus (Germania); sferturi: 4-0 (11-6, 11-6, 12-10, 11-4) cu Irina Ciobanu; semifinale: 4-2 (6-11, 11-9, 11-5, 8-11, 11-8, 11-8) cu Aneta Kucerova (Cehia).
La dublu, constănțencele au pierdut în penultimul act la pere-chea Andrea Daubnerova (Slova-cia) / Kucerova, cu 1-3 (6-11, 11-6, 9-11, 7-11). În sferturi, Hârâci și Sebe au bătut o pereche egipteană (Nadeen El-Dawlatly / Galila Nasser), cu 3-0 (11-6, 11-9, 11-5), scor cu care au trecut și în faza precedentă, optimile, pe seturi 11-3, 11-8, 11-5, de Zodwa Maphan-ga și Thulile Shabangu, din Africa de Sud.
Taguri
Articolul anterior 97% dintre persoanele cu dizabilități sunt îngrijite de familie
Articolul următor Scrimerii constănțeni au făcut spectacol la Cumpăna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei