Fostul căpitan al Naționalei Under-21 a Sloveniei, stoperul Jan Pahor, se gândește în acest moment doar la Farul, nu și la o eventuală selecție la lotul de seniori.
- Publicitate -
"Sunt tânăr, am doar 22 de ani. E timp destul să intru în vederile selecționerului. Deocamdată, ce mă interesează e să-mi fac datoria la Farul. Fotbalul românesc e mai tare decât cel sloven. La fel și Farul față de Koper, de aceea am avut ceva probleme la venirea la Constanța, dar acum eu zic că m-am adaptat", a punctat fotbalistul.
Cum nici colegii săi români nu știu multe lucruri despre noua Glorie Buzău, Pahor cunoaște și mai puține. "Știu doar că e ultima în clasament, în rest nimic", a mai spus Jan.