Vineri, 05 Iunie 2026

Campionatul Național de șah pe echipe de juniori Palatul Copiilor, în bătălia pentru podium

de Sorin MIHALACHE Joi, 06 Septembrie 2012 375 < 1 min citire
Palatul Copiilor,  în bătălia pentru podium
La Complexul Cleopatra din Mamaia, sunt în plină desfășurare întrecerile Campionatului Național de șah pe echipe de juniori, competiție organizată de CS Tinerii Maeștri București, Asociația Județeană de Șah Constanța și Federația Română de Șah.
"92 de echipe, provenind de la cluburi din toată țara, s-au aliniat la startul acestei competiții, fiind repartizate pe șapte grupe de vârstă, fete și băieți. Cea mai mare concurență, dată de numărul mare de echipe înscrise (15), este la secțiunea Băieți - 8 ani, printre competitori fiind și echipa Palatului Copiilor Constanța. De altfel, Palatul Copiilor Constanța are înscrise și alte patru echipe, la B-10, B-16, B-18 și F-14, majoritatea cu șanse bune de a urca pe podium", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Asociației Județene de Șah Constanța, prof. Claudiu Iordache. Vineri se va încheia concursul de șah clasic, după care urmează, sâmbătă și duminică, șahul rapid și blitzul. Festivitatea de premiere pentru toate secțiunile va avea loc duminică, 9 septembrie, la orele 13.30. 
Taguri
Articolul anterior USL cedează: Băsescu va reprezenta România la Consiliul European de la sfârșitul lunii
Articolul următor Nurhan Ali, Cetățean de onoare al municipiului Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei