Patru asistenți constănțeni - Aurel Onița, Bela Szoke, Sebastian Stoianof și Adrian Midișan - figurează pe lista celor 146 de arbitri (70 din Liga I și 76 din ligile inferioare) care se vor pleca, sâmbătă, spre Turcia, unde vor efectua un stagiu de pregătire de o săptămână în Antalya. Cursul de perfecționare debutează duminică, zi în care cavalerii fluierului vor susține mai multe antrenamente fizice și vor fi testați teoretic.
- Publicitate -
"În următoarea perioadă, se va lucra după același program de pregătire, dar în partea a doua a zilei, se vor dezbate teme de actualitate din arbitraj. Invitatul special este slovacul Joszef Marko, fost președinte, actual membru al Comisiei de Arbitraj al UEFA", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marcel Lică, vicepreședintele CCA urmând a însoți delegația română în Turcia.
La finalul stagiunii din Antalya, arbitrii vor susține testele fizice conform normelor UEFA, revenirea în țară fiind programată pentru 17 februarie.