Vineri, 05 Iunie 2026

Pe cine vor înfrunta tricolorele la Trofeul Carpați 2015

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015 134 < 1 min citire
Pe cine vor înfrunta tricolorele la Trofeul Carpați 2015
Federația Română de Handbal a anunțat, vineri, echipele care vor participa la ediția de anul acesta a Trofeului Carpați, competiție care va avea loc, în perioada 20-21 martie, la Cluj-Napoca. Pe lângă naționala României, la turneu vor mai fi prezente reprezentativele Braziliei, Suediei și Germaniei, informează handbalvolei.ro. Trofeul Carpați 2015 va avea formatul unui Final Four, în prima zi urmând să se întâlnească, în semifinale, Suedia și Germania, respectiv România și Brazilia, pentru ca, sâmbătă, să fie programate cele două finale - mică (între învinse) și mare (între învingătoare). "Suntem fericiți că putem oferi publicului român meciuri de asemenea anvergură. Îi așteptăm într-un număr cât mai mare pe toți iubitorii handbalului din întreaga țară. Este un turneu foarte bun pentru echipa noastră, în vederea pregătirii dublei cu Serbia, pentru calificarea la Campionatul Mondial", a declarat președinte Federația Române de Handbal, Alexandru Dedu.
Taguri
Articolul anterior Cine sunt cei 15 "lupi" pentru meciul cu Stade Francais
Articolul următor Delegări internaționale pentru arbitri români de rugby

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei